Direcţia EST? La loc comanda!
Oct 12th, 2009 by admin
*Într-adevăr, aveţi (re)surse, nu glumă domnule Roncea !
Ori de câte ori mă va nemulţumi felul cum sunt reflectate, în presă, acţiunile mele, voi atrage atenţia asupra acestui fapt şi voi sancţiona orice formă de tratament incorect, indiferent cine este autorul (sau autorii…).
Am lăsat până acum lucrurile să fie relatate pe „surse”. Acum demantelez minciuna şi ipocrizia. Sper că nu v-aţi luat informaţiile numai din presă, domnule Roncea, precum un spion englez din Al II-lea Război Mondial, care avea acest talentul de a obţine informaţii valoroase, exclusiv prin prelucrarea celor din media.
Citind relaxat articolul „Epoleţii lui Oprescu”, publicat în nr. 190, din octombrie 2009, al ziarului “Curentul” mă simt dator să semnalez public manipularea voită, de către dumneavoastră, a cititorilor, câţi or fi, deorece ziarul „Curentul” nu se găseşte la chioşc. Sunteţi în pană de subiecte şi lipsă de idei publicistice, de vreme ce preluaţi reportaje lansate de ziarul „Cotidianul”, condus cu aplomb profesional de maestrul Cornel Nistorescu. Din „Cotidianul” aţi preluat (fără nici jenă!), lista persoanelor pe care le-aţi pus la zidul infamiei, în stilul dumneavoastră visceral.
Să rememorăm rândurile la adresa subsemnatului. „Un alt consultant în stele al doctorului Oprescu este generalul Alexandru Grumaz, fost prim-adjunct al STS „urechea poporului“ – în perioada 2001-2005, proaspăt întors dintr-un post de consul al României la Shanghai”. Lăsând la o parte tonul ironic pe care-l afişaţi doresc să vă aduc aminte declaraţiile făcute de domnul preşedinte Băsescu, cu prilejul vizitei, din ianuarie 2005, la sediul STS, referitor la echipa de conducere şi personalul instituţiei: “STS este cel mai transparent serviciu secret, pentru că la el se vede şi se aude tot, are în frunte un director cu care am mai lucrat şi pot să spun că este un specialist de calibru, iar densitatea de creier de aici este cea mai ridicată din toate structurile de securitate nationala”. Apoi preşedintele a elogiat performanta setesiştilor de a aduce comunicaţiile şi transmisiile de date la standarde NATO…. Este suficient pentru „ochii şi urechile” dumneavoastră, domnule Roncea. Cert este că nu vă plac cei care au studiat în America! Este doar una din problemele de personalitate pe care le aveţi.
Cât priveşte misiunea mea la Shanghai există profesionişti capabili în Ministerul de Externe, care pot confirma că mi-am făcut datoria faţă de ţară -cu modestie. Factori importanţi de decizie au subliniat deschiderea politică şi economică sub mandatul meu la Shanghai. Am avut bucuria, ca român, să ascult acordurile pianului Steinway, ce au răsunat în Shanghai Concert Hall, în mijlocul celui mai important oraş al Asiei, la recitalul lui Dan Grigore, ţinut după 30 de ani de la primul concert al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii române. Şi asta fără bani de la buget, doar cu sponsorizări. Recitalul a făcut ca România să aibă din nou o voce naturală, în ţara Marelui Zid, printr-o evoluţie excepţională a maestrului Dan Grigore, în faţa a 1200 de melomani entuziasmaţi.
În ceea ce priveşte afirmaţia „STS – urechea poporului”, aceasta este - ca toate anatemele dumneavoastră -, doar o încercare de aruncare în ridicol a muncii celor care asigură securitatea comunicaţiilor oficiale pe teritoriul României. Şi încă ceva, domnule Roncea. Insinuaţi că STS-ul ascultă pe conaţionalii noştri. Dar, prin lege aşa ceva este interzis în cadrul serviciului! Aşa că, lăsaţi-o jos, că macăne…
“Conform mass-mediei preocupate de serviciile speciale, generalul Grumaz a făcut obiectul unor cercetări privind primirea unor comisioane substanţiale pentru favorizarea unor firme care au amenajat spaţiile tehnice destinate „Sistemului unic pentru apeluri de urgenţă 112“ din Bucureşti şi teritoriu” Ce mic aţi devenit, domnule Roncea! Atribuiţi unei surse neclare, ceea ce dumneavoastră nu puteţi demonstra personal. Peste Ocean, un jurnalist care ar fi iniţiat o astfel de operaţiune de intoxicare a opiniei publice, cunoscătorii caracterizând-o de tip PSYOPS (operaţiune psihologică) ar fi avut doar două opţiuni. Fie îşi dădea singur demisia şi îşi cerea scuze public, fie era eliberat din funcţie de către patronul ziarului respectiv. Poate nu ştiaţi. 112 este un succes datorat fostei şi actualei echipe de conducere a STS. Este singurul program de anvergură realizat la standarde europene în acea perioadă de timp şi upgradat acum. Vă deranjează? Atunci, când veţi fi într-o situaţie dificilă, este suficient să apelaţi… 555.
Altă minciună: „Conform presei anilor ‘90, în 1989, Grumaz era subordonatul lui Dinu Ştefan, supranumit „Amiralul Apă Grea“, şi a lui Gheorghe Arădăvoaicei, în realitate cu toţii operatori ai războiului psihologic made in GRU, cu care a fost amorsat contextul războiului civil din România”. Aveţi talent pentru SF (science -fiction), domnule Roncea! În anul 1989, NU eram subordonatul domnului amiral Dinu Ştefan, atunci şef al Direcţiei Informaţii Militare. M-aţi suprins cu nickname-ul ce i l-aţi inventat, deoarece armata îl numea “amiralul Canaris” ştiindu-l un profesionist al informaţiilor. La acea vreme eram doar un inginer la Baza de Reparat Aparatură Electronica din subordinea Departamentului pentru Înzestrare a Armatei. Nicidecum un ofiţer de informaţii! Ce făceaţi atunci?… Eu unul, în decembrie 1989, mi-am petrecut timpul în cazarmă, alături de colegii care pot oricând depune mărturie în acest sens.
„Dornic să fie mereu în atenţia tuturor, Grumaz a insistat, în vremea când activa în MApN să-i fie pictat chipul pe fresca din holul central al Ministerului Apărării”.Sunt flatat domnule Roncea! Singur nu m-aş fi recunoscut…Recunosc. Doresc să fiu în atenţia conaţionalilor mei. Dar nu mai mult decăt dumneavoastră, domnule Roncea! Ştiţi de ce? Eu privesc către Casa Albă. Dumneavoastră, spre ce priviţi ?…
Cât despre sprijinul acordat doctorului Oprescu, acest lucru îl datorez doar pentru faptul că s-a ocupat de tatăl meu, când boala necruţătoare l-a îngenunchiat… Bunătatea trebuie răsplătită, nu domnule Roncea? Sau nu se încadrează în pricipiile dumneavoastră?
Sunt sigur că aţi citit blogul meu. De colo aţi preluat portretul pentru ziar. Fotografia de pe blog imortalizează şansa mea de a fi alături de fostul preşedinte american Bill Clinton. Domnule Roncea mi-ar fi plăcut să daţi imaginea întreagă! Nu vă plac preşedinţii americanii? Totuşi, domnule Roncea. Cu ce serviciu jucaţi? Aţi fost plătit ca, împreună cu un anumit domn …Micu (!?) să-i faceţi rău Doctorului? De ce? Acesta îi deranjează pe cei care vă finanţează? Rog să ţineţi bine minte. Nu noi decidem cine câştigă alegerile. Nici dumneavoastră. Doar POPORUL.
Aş fi mândru să îl ajut pe Doctor, cu expertiza pe care o am, deşi …este mare înghesuială. La bună vedere, tovarăşe Roncea! Noţiunea de domn, cu care v-am onorat până acum, este atipică pentru dumneavoastră.