Alexandru Grumaz

Înţelegerea originii disputelor dintre israelieni și palestinieni înseamnă acceptarea unei situaţii istorice complexe. Niciun alt conflict de pe mapamond nu generează așa de intense aspiraţii naţionale, alături de cele de ordin religios,  economic şi social – toate cu un impact geopolitic deosebit. Cruciadele şi colonizările succesive ale teritoriilor respective au creat o stare de nemuţumire printre arabi, una transmisă din generaţie în generaţie. Veacurile de antisemitism, începute cu pogromurile din secolul al XXI-lea, din Nordul Africii, continuând cu  Inchiziţia şi culminând cu Holocaustul celui de-Al II-lea Război Mondial au făcut din poporul evreu unul de luptători pentru cauza apărării ființei naționale.

Orientul Mijlociu este la o răscruce de drum. Amenințarea tot mai pronunţată a unui Iran nuclear a intensificat naveta liderilor politici între Washington D.C, şi Tel Aviv. Deși, cu un an în urmă, preşedintele Obama a cerut Israelului să oprească construcţiile pentru noi colonii în teritoriile West Bank şi Ierusalimul de Est, ulterior a continuat edificarea unor noi clădiri. Motiv pentru care aliaţii arabi ai SUA par să își fi pierdut încrederea într-o eventuală soluţionare a confictului palestiniano-israelian, chiar dacă Liga Arabă a aprobat ca preşedintele palestinian Mahmoud Abbas să deruleze negocieri cu autorităţile israeliene. 

Recenta vizită a vicepreşedintelui SUA, Joseph Biden, în Orientul Mijlociu viza reafirmarea sprijinului strategic american pentru Israel. Declaraţia ministrului de interne Eli Yishai – de confirmare a edificării a 1600 de noi construcţii în Ierusalimul de Est – l-a obligat pe diplomatul Biden să reacționeze dur la adresa guvernului israelian. În plus, Departamentul de Stat al SUA a precizat că declarația: „aceasta a fost un afront, o insultă, dar cel mai important lucru este că procesul de pace şi aşa fragil este subminat în această regiune”.  Termeni duri, după ce secretarul de stat Hillary Clinton a purtat o convorbire telefonică de 45 de minute cu premierul israelian Benjiamin Netanyahu! Într-o administraţie precum cea a lui Obama, unde disciplina, exactitatea şi calmul în abordarea relaţiilor internaţionale constituie carcteristici definitorii, decizia de a face publică o astfel de situaţie este una deliberată. Aspect care i-a luat prin surprindere pe oficialii de la Tel Aviv. De reținut:  preşedintele SUA nu-şi permite slăbiciuni în deciziile sale, chiar dacă aliatul său strategic în Orient se numeşte Israel…

De partea cealaltă, premierul Netanyahu este într-o situație fragilă, deoarece conduce un guvern de coaliţie, în care ministrul Eli Yishai reprezintă pe ultra-ortodocşii originari din Orientul Mijlociu, rezidenţi, în majoritatea lor, în Ierusalimul de Est. Alături de aceştia sunt susţinătorii partidului de dreapta, al ministrului de externe Avigdor Lieberman, cu o agendă politică şi economică proprie, pe care vor s-o impună atât în Knesset. cât şi în guvern. Prin urmare, coaliţia împinge guvernul în direcţii diferite, coerenţa necesară unei acţiunii unitare fiind greu de obţinut, de unde apar și derapajele în politica externă.

În 2010, negocierile dintre israelieni și palestinieni se vor desfăşura  în „camere diferite”(room-to-room), diplomații americani fiind nevoiți să facă naveta între Ramallah şi Tel Aviv. Planul actual al palestinienilor nu mai implică o retragere a israelienilor din zonele colonizate în West Bank . Dar ei solicită teritorii în compensaţie şi reântoarcerea la casele lor a urmaşilor palestinienilor refugiaţi în 1948. Evreii au pus două condiţii: 1. recunoaşterea de către palestinieni a statului Israel; 2. trupele israeliene să păzească graniţa de est, pentru a preveni traficul de arme. Va fi luat în discuție și viitorul statut al Ierusalimului, unde practicanții religiei mozaice conviețuiesc pașnic cu creştinii și cu adepții Islamului. Acum, rolul de mediator al SUA este pe cât de critic, pe atât de decisiv. Ținta fiind clară – crearea unui echilibru viabil  între securitatea Israelului şi cea a noului stat palestinian.

La Conferinţa de la Herzliya, din februarie 2010, a elitelor israeliene  a fost invitat și primul ministru al Autorităţii Palestiniene, Salam Fayyad. Acesta a încântat adunarea prin declaraţia : „putem face afaceri împreună! ”. I s-a răspuns cu  aplauze puternice. Din păcate, în culisele conferinţei circula o butadă: „israelienii vor convorbiri de pace, dar nici o înţelegere; palestinienii vor o înţelegere, dar nu doresc convorbiri de pace”.

Situaţia în Orient devine imprevizibilă. Siria a reiterat prietenia cu Iranul. Ultimul cuvânt îl va avea însă liderul comunității statelor arabe. Respectiv, doar Arabia Saudită va decide cât va mai tolera amenințarea atomică a Teheranului.