Alexandru Grumaz

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lectura cărţii lui T. E. Lawrence/Lawrence of Arabia, „Cei şapte stâlpi ai înţelepciunii” este un recurs la o serie de “lecţii învăţate” – despre lumea arabă. Unul dintre cele mai importante principii formulate de colonelul Lawrence este acela că, pentru a reuşi să comunici cu poporul şi societatea pe care intenţionezi să o transformi, trebuie să îi cunoşti istoria.

El a rezervat rolul principal în construcţia unei noi naţiuni, liderilor locali, precum prinţul Faisal. Lawrence a înţeles că o societate fragmentată, tribală, cere un minim de putere centralizată, o confederaţie difuză şi organică, compatibilă cu puterea liderilor locali arabi. Afganistanul nu a funcţionat niciodată ca un stat centralizat. Preocuparea cancelariilor occidentale este dacă preşedintele Karzai mai este sau nu omul potrivit pentru ceea ce se doreşte a fi în  Afganistan? Cheia succesului? Legitimitatea locală. Reformele introduse de Occident trebuie continuate de elite locale capabile să guverneze autonom. Susţinerea populaţiei locale? Iată condiţia esenţială a succesului scontat de occidentali. Colonelul Lawrence credea că: „dacă avem susţinerea populaţiei locale nu putem pierde, dar fără sprijinul său nu putem câştiga”. 

Generalul Stanley A. Mc Chrystal, comandantul trupelor americane din Afganistan remarca – în august 2009 -, că misiunea sa nu va fi îndeplinită până când guvernul afgan nu va putea „controla îndeajuns propriul teritoriu încât să asigure stabilitatea regională şi să prevină folosirea lui de terorismul internaţional”. Cu precizarea că:„acest lucru ar necesita o schimbare dramatică a situaţiei actuale – marcată de o criză de încredere populară izvorâtă din slăbiciunea instituţiilor guvernamentale, corupţia oficialilor, lipsa sentimentului de control prin votul popular şi absenţa unor oportunităţi economice pe termen lung”  

Convingerile generalului american se regăsesc în cartea lui Lawrence. El a înţeles că arabii nu aveau încredere în instituţii, ci în oameni.Triburile Bedu aveau în comun spiritul de independenţă şi recunoaşterea autorităţii locale. Una dintre dilemele cu care s-a confruntat Lawrence? Să contureze sistemul politic într-o astfel de regiune. Logica impune un sistem care să reflecte formele de legitimitate locală.

Amendamentul 10 al Constituţiei SUA prevede că: „toate deciziile să fie luate la nivelul cel mai de jos, cât mai aproape de cetăţean, pentru a asigura succesul lor”. Model de referinţă pentru Afganistan? Da, dacă avem în vedere  cultura tribală, care plasează loialitatea fiecărui cetăţean la nivelul instituţiilor politice locale. De fapt, întâlnirea dintre Karzai – însoţit de generalul Stanley A. Mc Christal -, cu lideri tribali din provincia Kunduz face parte dintr-o strategie de implicare a autorităţilor locale. Aceasta este o reluare a celei aplicate de generalul Petraeus, care a creat mişcarea sunită în Anbar-Irak, unde liderii locali au devenit conştienţi de rolul nefast al acţiunilor al-Qaida. Ei au înţeles că americanii nu vor rămăne permanent să-i apere. Diferenţa?  Al-Qaida era în Irak o mişcare de gherilă externă. În Afganistan, talibanii fac parte din comunitatea paştună şi nu au unde să plece.

Preşedintele Barack Obama a efectuat o vizită surpriză în Afganistan la finele lunii trecute, pentru a se informa despre situaţia din această ţară.Temele de discuţie au fost combaterea corupţiei şi întreruperea fluxului de bani proveniţi din traficul de droguri, cu care este finanţată rebeliunea talibană. Obama i-a cerut lui Karzai să pună capăt favoritismelor de care beneficiează unii seniori ai războiului în cadrul guvernului şi să impună un sistem judiciar eficient şi credibil. Vizita a amplificat reacţia ostilă a lui Karzai faţă de comunitatea internaţională, pe care a făcut-o responsabilă pentru tentativa de decredibilizare a sa. Pentru a-şi arăta independenţa, Karzai l-a invitat pe preşedintele Ahmadinejad la Kabul şi s-a deplasat într-o vizită în China. Dacă la Beijing a fost primit cu onorurile cuvenite celui care a concesionat chinezilor exploatarea celui mai mare zăcământ de cupru din lume – existent în Afganistan -, relaţia cu Teheranul pare a fi un semnal pentru Casa Albă.

Schisma intervenită între Obama şi Karzai a generat dezbaterea: este actualul preşedinte afgan omul potrivit să mai conducă Afganistanul? Analistul german Hubertus Hoffmann lansează un apel Occidentului, ca să-l scoată pe Karzai din prima linie. Conform acestuia, preşedintele Karzai este epuizat după opt ani de lupte politice, într-un mediu periculos, reputaţia sa este aproape nulă, atât în interiorul comunităţii paştune – forţa motrice a insurgenţei -, cât şi în faţa vecinului – Pakistanul.

Soluţia?  „Pensionarea” a lui Karzai şi înlocuirea lui cu o personalitatea „prospătă”, care să facă faţă riscurilor politice şi să comunice bine cu aliaţii. Analistul CNN, Fareed Zakaria neagă premisele lui Hoffman. El crede că Hamid Karzai rămâne singurul colaborator afgan pe care îl are la dispoziţie Occidentul, fiind preşedintele ales şi recunoscut de comunitatea internaţională.

Certitudini? Guvernul lui Karzai se va implica, în continuare, în traficul de droguri. Mai trebuie ţinut cont că talibanii sunt asociaţi cu paştunii naţionalişti. Comunitatea paştună are un important rol în Afganistan, iar Karzai este paştun. Se pot repeta în Afganistan evenimentele din Vietnamul condus de preşedintele Ngo Dinh Diem, în urmă cu peste cinci decenii? Răspuns indirect: generalul Stanley A. Mc Chrystal   a retras deja trupele americane în marile oraşe…