Pakistanul: noua generaţie de insurgenţi
May 27th, 2010 by admin
Pakistanul[1] este un stat cu o istorie relativ recentă. A apărut pe harta lumii în 1947, când Marea Britanie a renunţat la imperiul colonial. Noul stat se află într-una dintre cele mai problematice zone ale lumii fiind înconjurat de state instabile precum Afganistanul, Tadjikistanul şi-şi dispută cu India, din 1947, statutul provinciei Kaşmir. În cei 63 de ani de existenţă statală, Pakistanul a avut numeroase guverne militare şi a experimentat democraţia reală în perioade scurte de timp, dar nu au reuşit niciodată să-şi impună controlul asupra întregului teritoriu naţional. Pe rând propriile guvernele au intrat într-o competiţie de înarmare nucleară cu vecinul de la răsărit, India.
Regiunea Tribală Administrată Federal (FATA) se constituie într-un spaţiu aparte guvernat de un sistem de regulamente tribale codificat în 1848 şi revizuit în 1901 de către britanici, fiind neintegrată în ordinea juridică a statului şi subordonată doar formal Islamabadului. Denumită generic centura tribală, ea este situată la graniţa cu Afganistanul, fiind locuită,în majoritate (peste 10 milioane), de etnici paştuni. Este considerat locul cu cea mai mare concentare de insurgenţi din zona Asiei şi rezervorul principal care alimentează insurgenţa globală. Unităţi ale armatei pakistaneze au intrat în acestă zonă pentru prima dată în timpul ofensivei militare din 2002. Eroarea pe care armata a repetat-o cu obstinanţă de atunci, a fost dată de strategia adoptată pe termen lung. Tendinţa de a avansa în interiorul acestei zone vast populate, de a elimina câţi mai mulţi militanţi insurgenţi cu putinţă şi apoi de a se retrage imediat, a avut consecinţe grave privind securizarea teritoriului. Acolo este în mod fundamental o problemă de exercitare a controlului, scopul final fiind câştigarea loalităţii şi obţinerea încrederii populaţiei. Este de fapt reţeta aplicată de generalul Petraeus în Irak unde menţinerea unei prezenţe militare care să protejeze comunitatea locală devenise o prioritate operaţională, iar scopul era evident: sprijinului nemijlocit al acestora împotriva insurgenţilor al-Qaida.
Regiunea FATA revine în atenţia analiştilor odată cu opţiunea autorităţilor pakistaneze de a deschide ofensiva militară împotriva insurgenţei talibane din Waziristanul de Nord. Înţelegerea a fost realizată pe timpul vizitei la Islamabad a consilierului pe probleme de securitate al Casei Albe, generalul Jim Jones şi a şefului CIA Leon Paneta. Aceştia s-au întalnit cu preşedintele Asif Ali Zardani, cu primul ministru Yousaf Raza Giliani, cu ministrul de externe Mehmood Qureshi şi cu şeful armatei generalul Ashfaq Kayani. Acţiunea readuce în prim plan dilema americană referitoare la: stabilitatea Pakistanului, atît de necesară, în schimbul realizării acţiunilor forţelor americane şi a celor NATO împotriva talibanilor afgani şi a partenerii lor transnaţionali din al-Qaida în Afganistan. Trupele americane din Afganistan, comandate de generalul Stanley McChrystal, se pregatesc pentru cea mai mare operaţiune militară de la începutul războiului-operaţiunea Hamkari Baraye Kandahar (Cooperare pentru Kandahar), o bătalie ce va fi dusă chiar în inima poziţiilor inamice, în provincia Kandahar.Dar pentru succesul acesteia este necesar ca bazele operaţionale ale talibanilor de la graniţa cu Pakistanul să fie anihilate. Acordul de la Islamabad survine la scurt timp după dialogul strategic de la Washington între oficialii americani şi cei pakistanezi. Islambadul a cerut creşterea ajutorului financiar militar, mai mare acces pe pieţele financiare americane şi un sprijin tehnologic nuclear la fel cu cel acordat Indiei. În schimb vecinii indieni vor asigurări de la administraţia Obama că insurgenţa va fi eliminată nu numai la graniţa cu Afganistanul dar şi la cea din Kashmir de unde acţionează grupări teroriste ce au drept ţintă principală obiective din India.
Este Pakistanul un rezervor de terorişti? De ce Pakistanul şi diaspora pakistaneză furnizează lumii aşa o cantitate mare de terorişti ? S-a născut în FATA o nouă generaţie de terorişti? Iată întrebări la care trebuie să găsim un răspuns. Soluţia ne este oferită de o rememorare a perioadei anilor1980, în care Pakistanul a funcţionat ca bază pentru luptătorii afgani care se aflau în război împotriva Uniunii Sovietice. În timp ce atacurile Uniunii Sovietice se accelerau, Pakistanul se transforma într-un paradis al jihadiştilor. Anii 1990 i-au găsit, deopotrivă pe talibani afgani cât şi pe cei pakistanezi, înarmaţi cu experienţa şi încrederea câştigată în lupta împotriva sovieticilor. La aceasta se adăuga experienţa căpătată de la instructorii Serviciului de Informaţii Interarme (ISI). Acesta a susţinut talibanii în încercarea de a prelua Afghanistanul şi a sprijinit o pletoră de terorişti care contestau supremaţia Indiei asupra Kaşmirului. Chiar şi după 11 septembrie în ciuda miliardelor de dolari americani sosiţi ca ajutor, Pakistanului i-a fost greu să-şi reformeze instinctele.
Noi grupuri de terorişti au apărut, multe altele s-au reconstituit şi o nouă generaţie de insurgenţi mult mai violentă şi mai puţin înclinată spre soluţii politice s-a născut pe scena globală. Este greu la ora actuală de determinat câte grupări teroriste au baza operaţonală în Pakistan. Expertul în problema acestora , Ashley Tellis de la Carnagie Edowment for International Peace, a stabilit cinci categorii distincte: (1) grupul sectar- angajat în acţiuni violente în interiorul ţării (suniţii Sipah-e-Sahaba şi şiiţii Tehrik-e-Jafria), (2)grupul anti-indian- care acţionează împotriva ţintelor indiene, în principal, în Kashmir şi au sprijinul ISI (Lashkar-e-Taiba, Jaish-e-Muhammad, Harakat-e-Mujahadeen),(3) grupul taliban-afgan- nucleul originar de talibani grupaţi în jurul Mullah Mohammad Omar situat în prezent în Quetta(?), (4) grupul al-Qaida şi afiliaţii- grupare condusă de Osama bin Laden,Mişcarea Islamică din Uzbekistan, grupul Jihadului Islamic, grupul Luptătorilor Islamici Libieni, Mişcarea Islamică a Turkistanului de Est, (5) grupul taliban pakistanez- grupuri de extremişti conduşi de lideri precum Hakimullah Meshud în Waziristanul de Sud, de Maulana Faqir Muhammad of Bajur şi de Maulana Quazi Fazlullah. La acestea se adaugă noua organizaţie Talibani din Punjabi apărută ca urmare a atacurilor din 2008 şi 2009 desfăşurate în Lahore, Islamabad şi Rawalpindi şi care nu se înscrie în caracteristicile grupărilor de mai sus. Aceasta are în componenţă insurgenţi instruiţi în războiul asimetric, militanţi educaţi ce posedă cunoştinţe tehnice. Ei sunt diferiţi de talibani Pashtuni şi repezintă, de fapt, noua generaţie de insurgenţi. Violenţele în Pakistan şi Afganistan au ridicat numărul grupărilor insurgente şi au schimbat faţa terorismului. Noua generaţi de insurgenţi este mult mai înclinată să se angajeze în atacuri sinucigaşe (victime ale acestora: 1800 de civili morţi în 2009). A fost creată o nouă modă: aceea de a recruta tineri sub 18 ani pentru atacurile sinucigaşe. Cordonarea între grupările teroriste,în diferite acţiuni, este de cele mai multe ori ad-hoc şi dictată de necesităţi. Acum, al-Qaida încearcă să devină mediatorul şi organizatorul coaliţiilor între diversele formaţiuni teroriste din Pakistan asigurându-le cu expertiza necesară desfăşurării atacurilor teroriste.
O concluzie se impune: stategia Pakistanului în legătură cu insurgenţa şi grupările teroriste s-a schimbat, administraţia desfăşurându-și forţele militare împotriva acestora. Inutil să mai spunem, că drumul aceasta va fi unul lung. Dar este singura modalitate prin care ne putem asigura că data viitoare când cineva va fi acuzat că a încercat să arunce în aer o maşină într-un loc aglomerat, dintr-o capitală europeană sau din altă parte, şansele ca între el şi Pakistan să existe vreo legătură să fie diminuate la maximum.
[1] Populaţia Pakistanului este de peste 176 de milioane de locuitori (locul 6 în lume), formată din mai multe etnii: punjabi 48%, paştuni 15,4%, sindhi 14,1%, sariaki 8,3%, muhagirs 7,5%. Cei mai mulţi dintre pakistanezi sunt musulmani (95% din totalul populaţiei, dintre care 75% sunt suniţi şi 20% şiiţi).
