Alexandru Grumaz

Schimbarea comenzii trupelor NATO din Afganistan a căzut ca o „bombă” asupra operaţiunilor militare. Totul a început pe aeroportul Charlles De Gaule din Paris şi a avut la origini anularea zborurilor aeriene deasupra Europei, datorită erupţiei vulcanului islandez. A fost locul unde remarci controversate, notate cu asiduitate de un ziarist de la revista Rolling Stone, au luat locul atitudinii cazone şi discrete  ce i se cuvine unui militar de carieră, fost comandant al forţelor speciale, precum generalul Stanley McChristal. Atitudinea impardonabilă a generalului şi a staffului acestuia a fost prompt sancţionată de preşedintele Obama care l-a destituit din fucţie desemnând-ul ca înlocuitor pe cel mai prestigios ofiţer al armatei americane de astăzi – generalul David Petraeus.

Care sunt implicaţiile acestei schimbări asupra operaţiunilor din Afganistan şi cine este de fapt generalul David Petraeus? Sa ne reamintim: Bagdad septembrie 2008. Trupele americane sunt adunate pentru discursul de adio al generalului Petraeus. După 19 luni la comanda forţelor multinaţionale din Irak, generalul reuşise imposibilul: schimbase decisiv dinamica conflictului. La finalul anului 2006, societatea irakiană se afla în pragul colapsului. Un război civil distrugător era gata să cuprindă ţara. Lupta pentru putere şi resurse, în principal cele petroliere, dar mai ales competiţia furibundă pentru supravieţuire devenise singura platformă de  interacţiune dintre şiiţi şi suniţi. O lume arhaică, de ev mediu, Irakul era dominat, în acel moment, de legea junglei. 19 luni mai târziu, echilibrul fusese restabilit. Politicienii locali intrau în scenă pentru a negocia un nou contract social iar clerici propăvăduiau înţelegerea între comunităţi. Misiunea lui Petraeus se încheiase. Generalul lua calea Washingtonului pentru funcţia de Comandant al Comandamentul Central al armatei SUA, de unde urma să coordoneze operaţiunile trupelor desfăşurate în Orientul Mijlociu inclusiv în Afganistan.

În 1986 Petraeus îşi finaliza lucrarea de doctorat la Universitatea Princeton „Lecţii din Vietnam pentru militarul american” iar concluzia acesteia era clară: Vietnamul nu a fost „un interludiu exotic între războaiele care contează cu adevărat“, ci o schimbare de paradigmă pentru care armata americană nu a fost pregătită . Petraeus atrăgea atenţia asupra pericolului instituţionalizării lecţiilor greşite. Odată cu apariţia celebrului concept „the surge” dinamica conflictului irakian a fost redefinită marcând o adevărată schimbare culturală. Astfel „doctrina Powell” cea care a definit cultura armatei americane până în 2006-acea predispoziţie de a-şi folosi superioritatea tehnologică şi puterea de foc covârşitoare pentru a aplica lovituri decisive unui inamic convenţional, căutând simultan o cale de ieşire – ieşea din scenă. În 2003 armata americană era un anumit tip de organizaţie, cu o anumită mentalitate. În 2008 devenise o organizaţie diferită, cu o mentalitate complet schimbată. Şi asta datorită noii doctrine de contrainsurgenţă a generalului Petraeus. Desigur, Petraeus nu este un magician şi nici un războinic în sensul clasic al cuvântului este  un diplomat abil care a învăţat să se adapteze perfect oricărei situaţii. Generalul se simte confortabil în Congres în duelurile cu republicanii lui McCain la fel cum se simţea când juca fotbal la Bagdad cu copii irakieni. Acum Generalul Petraeus este văzut de analiştii politico-militari drept „ultima şi cea mai bună speranţă” a preşedintelui Barack Obama pentru reuşita misiunii din Afghanistan, bucurându-se totodată de sprijinul atât al democraţilor, cât şi al republicanilor. El a primit confirmarea Senatului de la Washington cu 99 de voturi pentru şi nici unul împotrivă. După confirmare, Petraeus şi-a exprimat voinţa de a revizui modul de desfăşurare al războiului, inclusiv regulile de angajare în luptă şi direcţiile tactice care expun trupele americane şi aliaţii unui risc nenecesar în efortul de a proteja populaţia civilă. Declaraţia denotă o distanţare faţă de tacticile fostului comandant, generalul McChrystal. În audierile din Comitetul pentru Servicii Armate al Senatului, generalul Petraeus a încercat să pregătească opinia publică şi pe membrii Congresului pentru o escaladare a violenţelor din Afganistan. El a arătat chiar că lupta ar putea deveni  mai intensă în următoarele câteva luni. De asemenea a calificat securitatea din Afganistan drept  slabă şi a adăugat  că insurgenţa talibană este gata de a se relansa, fiind încrezătoare că poate supravieţui prezenţei americane şi a aliaţilor. Aceste dezvoltări fac mai puţin probabilă realizarea concretă a calendarului retragerii în iulie anul viitor. Preşedintele american şi-a reafirmat decizia de a începe retragerea la timp, dar a insistat asupra faptului că aceasta nu înseamnă pur şi simplu că americanii vor părăsi Afganistanul. În rândul afganilor se instalează încet dar sigur un sentiment de lipsă de încredere în operaţiunile militare ale aliaţilor. Aici intervine Islamabadul care doreşte să exploateze acest clivaj de încredere. Pakistanul are graniţă comună atât cu Afganistanul cât şi cu India şi nu doreşte conflicte deschise la ambele graniţe.Un guvern pro-Islamabad ar fi o soluţie ideală pentru Pakistan.  Este cert că Pakistanul reprezintă un loc în care Statele Unite au interese de securitate naţională vitale. De aceea responsabilitatea  lui Petraeus este de a lua în considerare Pakistanul ca una din temele principale de preocupare. Islamabadul cu sprijinul Serviciului de Informaţii Interarme doreşte ca la Kabul să fie un guvern din care să facă parte susţinători ai unei alianţe ferme cu Pakistanul, sprijinitori ai politicii pakistaneze în zona Asiei de sud Est, chiar dacă acestia sunt membrii ai reţelei Haqqani. Reţeaua Haqqani[i] , are baza de operaţiuni în Waziristanul de Nord fiind responsabilă de toate atacurile teroriste cu maşini capcană sau răpirile din zona Kabul dar şi de atacurile asupra instalaţiilor militare -Baza Aeriană de la Bagram. Vizita  recentă la Kabul a şefului armatei pakistaneze, generalul Ashfaq Parvez Kayani  şi  a şefului Serviciului de Informaţii Interarme,  general-locotenent Ahmed Shuja Paşa, a avut ca scop realizarea de înţelegeri privind aducerea la masa tratativelor a talibanilor cu sediul în Pakistan şi care au încă sprijinul autorităţilor de la Islamabad. Pakistanul îşi apără propriile interese cu orice preţ. Nu cu mult timp în urmă a avut loc la Kabul o adunare a Jirga care a reunit reprezentanţi ai societăţii afgane şi care a aprobat, în esenţă, ideea de a se intâlni cu foştii mebri ai guvernului taliban. De asemenea preşedintele Karzai doreşte o amnistie pentru un număr de 50 de talibani dintre cei 137 aflaţi pe lista neagră a ONU. Dorinţa expresă a liderilor politici de la Islamabad de a media discuţiile între talibani şi guvernul de la Kabul se loveşte acum de noua politică pe care generalul Petraeus doreşte s-o dezvolte în zonă. Astfel generalul nu agreează ideea ca la masa tratativelor să fie prezente grupările talibane aflate pe lista neagră a terorismului (vezi gruparea Haqqani). O asemenea abordare antagonizează Islamabadul, care va trebui să sacrifice o piesă în partida derulată în Afganistan.În jocul de şah gambitul impune sacrificarea unei piese mai puţin importante ca să poţi dezvolta în continuare un avantaj esenţial. Şahul are astfel un corespondent pe tabla geopolitică asiatică. Ce va urma?. Ofensiva militară din Kandahar. Aceasta a început cu reorganizarea activităţilor militare în Afganistan în sensul acumulărilor de resurse umane şi materiale, realizarea unui nou leadership pentru trupele aliate şi elaborarea unei noi strategii. La finele verii, resursele vor fi în Afganistan şi va dura cel puţin şase luni pentru a face o evaluare a rezultatelor ce vor urma evoluţiilor militare. Acţiunile militare vor fi însoţite de reforme administrative în zone ale Afganistanului, fapt ce va asigura stabilitatea locală şi va face din guvernul de la Kabul unul care să se impună în toate proviinciile.

Provocarea pe care o are în faţă administraţia Obama şi cele 45 de naţiuni care luptă în Afganistan este uriaşă. De ea va depinde în viitor stabilitatea globală.  

[i] Grupul Haqqani este dislocat în jurul localităţii Miram Shah, fiind  condus  de Mawlawi Jalaluddin Haqqani(60 ani)  un fost comandant al rezistenţei anti-sovietice, cunoscut ca un luptator nemilos. Iniţial a  făcut parte dintre liderii mujahedini ce au format Hezb-e-Islami . Când Hezb-e-Islami s-a fracturat, la sfârşitul anilor 1970 , Haqqani a devenit unul dintre comandanţi cei mai importanţi a ceea ce a ramas din Hezb–e-Islami ( Khalis ) sau HIK . A luptat împotriva sovieticilor construind o forţă militară importantă cu sprijinul Serviciul de Informaţii Interarme din Pakistan. Haqqani este un adept al principii radicale islamiste lansate de Frăţia Arabă din Egipt. Haqqani are relaţii cu Osama bin Laden din anii1980.Prima tabără de antrenament a teroristilor lui Osama, Lion’s Den, a fost construită în teritoriile deţinute de Haqqani.Actualmente Haqqani controlează o reţea de seminarii religioase (şcoli Madrass) şi baze de antrenare pentru luptătorii afgani şi luptătorii străini.Bazele sunt situate atat în Waziristanul de Nord cat şi în cel de Sud. El este acuzat de pregătirea şi antrenarea în aceste tabere a luptătorilor din Pakistan, Uzbekistan, Cecenia, Turcia şi din Orietul Mijlociu.Aceştia luptă apoi luptă în Afganistan.